Suntem extrem de mândri să anunțăm că turul nostru virtual 3D de la Baia Turcească din Iași, nominalizat la concursul Digital Twin Awards 2023 în categoria conservării istorice, a fost câștigătorul celui mai bun tur virtual 3D pentru anul 2023 în această categorie, fiind cel mai votat de public, obținând cele mai multe voturi.

Suntem profund onorați și încântați de recunoașterea acestui prestigios premiu, mai ales având în vedere nivelul ridicat al competiției din acest an, la nivel internațional. Acest câștig ne ajută să ne punem in valoare serviciile, practic este dovada calității lucrărilor noastre. Totodată acest premiu contribuie la îmbunătățirea imaginii companiei și la creșterea încrederii clienților în serviciile oferite de noi.

Dorim să transmitem sincere mulțumiri către cei de la KSA și UAR-BNA pentru oportunitatea de a crea acest tur virtual 3D la Baia Turcească din Iași și pentru susținerea lor în cadrul acestui concurs. De asemenea, suntem recunoscători întregii comunități care ne-a sprijinit și a votat pentru proiectul nostru. Fără susținerea voastră, această recunoaștere nu ar fi fost posibilă.

Mai jos v-am scris câteva detalii despre ce înseamnă acest concurs și cum s-a realizat turul virtual 3D de la Baia Turcească Iași.

digital twin award

Ce este concursul DTA 2023?

Digital Twin Award (DTA) 2023 este un concurs anual în care sunt premiate cele mai bune tururi virtuale 3D pe diferite categorii la nivel internațional (educație, conservare istorică, artă și cultură, unicitate și imobiliare). Concursul este organizat de compania CAPTUR3D, având ca sponsor Matterport.

La concurs participanții au înscris cele mai bune tururi virtuale 2023, realizate cu matterport si personalizate prin alte platforme partenere. O singură intrare pe fiecare categorie a fost acceptată. Juriul format din oameni cu experiență în acest domeniu, a nominalizat cele mai bune 5 tururi virtuale 3D pe fiecare categorie, din care au fost aleși ulterior câștigătorii. Pe fiecare categorie s-a ales un câștigător oficial (la alegerea juriului) și un câștigător ales de public, care a avut cele mai multe voturi.

baia turceasca iasi

Câștigătorii au primit un certificat digital și sunt prezentați într-un articol de blog de Matterport și CAPTUR3D. Aceasta fiind o oportunitate excelentă de a-si promova lucrările câștigătoare și de a primi recunoaștere din partea industriei.

Anul acesta conform celor de la CAPTUR3D competiția a fost una acerbă, evidențiind inovația remarcabilă din cadrul comunității Matterport. Evenimentul a prezentat o creștere excepțională în comparație cu anul trecut, cu sute de trimiteri din întreaga lume și un număr record de voturi. Calitatea intrărilor a fost excepțională, reflectând devotamentul comunității de a depăși limitele acestei tehnologii.

Contextul în care s-a realizat turul virtual 3D la BNA

În mai 2023, când am realizam turul virtual 3D al expoziției Integrat 2.1 by KSA, în urma unei discuții cu arh. Simona Cercel, am aflat de BNA si de oportunitatea de a participa la eveniment în calitate de sponsor. Astfel am realizat mai multe tururi virtuale 3D pentru mai multe expozitii, inclusiv acesta de la Baia Turceasca Iași. Având în vedere amploarea evenimentului și locația, clădirea istorică cu o arhitectură unică, renovată recent, reprezentând un simbol al municipiului Iași, am considerat necesară scanarea întregii clădiri, nu doar a zonei de expoziții.

In calitate de sponsori, prin intermediul acestui tur virtual, am putut prezenta în cadrul evenimentului și serviciile noastre de scanare 3D-geaman digital și potențialul acestora nu doar în marketing, pentru a promova o afacere, ci și în industria construcțiilor, în cazul lucrărilor de reabilitare, consolidare a unor clădiri existente și nu numai. Materialele pe care noi le putem furniza în urma scanării lidar (nor de puncte colorat, releveu) si a fotogrammetriei cu drona, au un potențial ridicat in aceasta industrie, ele pot fi valorificate și utilizate cu ușurință de toți arhitecții și proiectanții.

Încă odată, mulțumim din inimă tuturor pentru susținere!

bna tur virtual 3D

Pentru cei interesați să afle mai multe detalii despre câștigători, inclusiv despre inspirația din spatele acestui tur, provocările întâmpinate și tehnologiile utilizate, vă invităm să accesați pagina oficială, dați click aici.